Un articol de Boar Giulia Claudia, voluntară ASUR.
De-a lungul istoriei, moartea a fost înconjurată de mister, teamă și numeroase credințe. De la ritualuri arhaice la opțiuni funerare moderne, modul în care ne raportăm la sfârșitul vieții spune multe despre valorile și evoluția societății noastre. În acest articol voi prezenta câteva perspective istorice și culturale asupra morții, dar și cum știința și rațiunea au început să ofere alternative și explicații mai solide.
Din vremurile când moartea era o presupunere: frica de a fi îngropat de viu
În secolul al XVIII-lea, anatomistul Jacobus Benignus Winslow avertiza că metodele medicale de confirmare a morții sunt nesigure. În lipsa unor instrumente moderne, medicii se bazau pe semne precum lipsa pulsului, paloarea pielii sau rigiditatea membrelor — dar toate acestea puteau apărea și în cazuri de moarte aparentă.
Winslow nota: „Pulsația inimii și a arterelor este uneori atât de imperceptibilă încât ne putem înșela crezând că persoana a murit… Respirația poate fi atât de slabă încât nici ochiul, nici mâna nu o pot detecta…”
Un exemplu concret este Owen Manning, care aproape a fost îngropat de viu în 1740, dar a fost salvat de tatăl său. Mai târziu, în 1753, a fost readus la viață cu respirație artificială de către un medic pe nume Heberden, după un episod epileptic în care fusese considerat mort. Astfel de cazuri erau greu de documentat riguros în acea vreme, dar apar menționate în lucrări precum Sindromul Lazăr, care explorează revenirea aparent miraculoasă la viață.
Medicina era într-o fază incipientă, iar uneori pacienții erau „verificați” de persoane fără pregătire medicală, trimise de doctori ocupați, care se bazau doar pe semnele exterioare evidente. De aici și teama răspândită de a fi îngropat de viu — o teamă nu chiar lipsită de fundament.
Sănătatea și credințele religioase
Elisabeth Kübler-Ross, psihiatră elvețiană, a descris în cartea Moartea – ultima etapă de creștere cele cinci stadii ale reacției la moarte: negare, furie, negociere, depresie și acceptare. Aceste etape se aplică atât celor care se confruntă cu o boală terminală, cât și celor care pierd o persoană dragă.
În trecut, multe boli erau asociate cu păcate sau pedepse divine. Epidemia de AIDS, de exemplu, era percepută de unii drept o pedeapsă „trimisă de sus” pentru comunități marginalizate. De-a lungul timpului, afecțiuni precum epilepsia, variola sau ciuma au fost confundate cu moartea, ceea ce a dus uneori la înmormântări premature. Chiar și în 2020, în timpul pandemiei de COVID-19, au existat cazuri controversate, când diagnosticele erau grăbite, iar accesul familiilor la trupurile celor decedați era restricționat.
Spirite, zei și ritualuri: cum au modelat credințele noastre imaginea morții
Din Egiptul Antic până în mitologia nordică, oamenii au căutat explicații pentru moarte în religie și mituri. Zei precum Anubis, Hades, Hel, Pluton sau Zamolxis reprezentau forțe asociate cu lumea de dincolo. Ritualurile funerare s-au născut ca o formă de a face față necunoscutului și de a alina frica de ceea ce urmează după moarte.
Aceste frici s-au transformat, în timp, în mituri cu vampiri, demoni sau zombi — simboluri ale neînțelegerii și anxietății colective. De exemplu, în mitologia nordică, morții erau puși într-o barcă împreună cu bunuri de valoare, apoi barca era arsă. Similar, egiptenii mumificau morții și îi înmormântau cu comori, iar la geto-daci se credea că moartea era un motiv de bucurie, uneori marcată prin sacrificii.
Întrebările rămân: de ce oamenii aleg adesea să respecte reguli stricte pentru a obține o viață „mai bună” după moarte? Și de ce este mai ușor de acceptat această promisiune decât ideea de a trăi fără frică, într-un cadru lipsit de supranatural?
Moartea în literatură și artă
De-a lungul timpului, moartea a fost o temă centrală în literatură, artă și muzică — un mod prin care oamenii au încercat să înțeleagă misterul sfârșitului și să exprime temerile legate de el. Fie că vorbim despre frica de a fi îngropat de viu sau despre pedeapsa divină de după moarte, multe opere reflectă aceste anxietăți colective.
Edgar Allan Poe, unul dintre cei mai cunoscuți autori ai goticului, a abordat obsesiv tema morții. Povestirea Îngropat de viu explorează exact una dintre cele mai mari spaime ale secolului al XIX-lea: posibilitatea de a fi declarat mort din greșeală. În aceeași linie, The Haunted and the Haunters de Edward Bulwer-Lytton ilustrează felul în care frica de moarte și de necunoscut se poate transforma în obsesie.
Alți autori care au explorat ideea morții, a vieții de apoi sau a pedepselor supranaturale includ H.P. Lovecraft, Albert Camus, Franz Kafka, Agatha Christie, Oscar Wilde, Sir Arthur Conan Doyle, Bram Stoker, Dacre Stoker, Sheridan Le Fanu și Robert Louis Stevenson. De la realismul existențialist până la goticul fantastic, moartea apare ca forță inevitabilă, dar și ca mister care fascinează.
În afara literaturii, moartea a fost o temă recurentă și în pictură, sculptură și muzică — de la dansurile macabre medievale la Requiem-urile compuse de Mozart sau Verdi. Toate aceste forme de artă devin, într-un fel, încercări de a înfrunta sfârșitul sau de a-l transforma într-o reflecție profund umană.
Cum ne putem raporta azi la moarte
Astăzi avem la dispoziție o varietate de opțiuni funerare — multe dintre ele adaptate unei viziuni laice și raționale:
- Donarea corpului în scop științific
- Înmormântare tradițională, cu sau fără copac
- Incinerare
- Compostare umană (transformarea corpului în sol fertil)
- Capsula Mundi – transformarea corpului într-un copac
- Înmormântarea pe teren propriu (în țările unde acest lucru este legal)
- Mausoleu, ca simbol al statutului
- Servicii funerare laice, oferite inclusiv de asociații umaniste, în special în Europa
În ciuda tradițiilor, locul de veci nu este, în multe cazuri, „pe veci” — ci mai degrabă închiriat, pentru o perioadă limitată. Iar alegerea unei variante alternative poate reflecta convingerile, valorile și responsabilitatea ecologică a individului.
Concluzie
Felul în care ne raportăm la moarte e un barometru al culturii, al fricii și al cunoașterii. De la ritualuri religioase la alegeri raționale, căutăm în continuare să oferim un sens sfârșitului — dar azi avem mai multe instrumente pentru a o face cu luciditate.
Recomand să citiți și să vizionați:
- „Sindromul Lazăr” de Rodney Davies
- „Moartea. Ultima etapă de creștere” (Death. The Final Stage of Growth) de Elisabeth Kübler-Ross
- „Viața secretă a cadavrelor” (Stiff: The Curious Lives of Human Cadavers) de Mary Roach
- „Reflecții pe ghilotină” (Reflections on the Guillotine) de Albert Camus
- „Ciuma” și „Moartea fericită” de Albert Camus
- „Crimele din Rue Morgue și alte povestiri” de Edgar Allan Poe
- „Povestiri de domeniul misterului și al imaginației” (Tales of Mystery and Imagination) de Edgar Allan Poe
- Povestiri scurte de H. P. Lovecraft (majoritatea includ teme legate de moarte — greu de ales doar una!)
- „Ritualurile funebre ale dacilor”, articol în Adevărul
- Serialul Pose (2018–2021) — o privire profund umană asupra impactului epidemiei de HIV/SIDA
2 Comments
LevSt.
„… de mister, teama și…”____––____un eveniment unic, CEVA mai ușor acceptat și inteles, insa -pentru majoritate- inca mister și inca
teama…Iar moartea „unsului Domnului pe pamant” nu aduce vreo luminare, practic acest papa a murit ca orice alt om „de rand”, nici macar la peste 90 ani și nici scutit de suferintele unei boli, oricare… Mai jos, un articol din 2009, cu o „prorocire”, o predictie care s-a implinit, Papa a recunoscut existenta extraterestrilor:
BISERICA CATOLICA SI EXTRATERESTRII.
Motto:” …si sa iubesti extraterestrii, precum pe tine insuti.”
Consider ca nu trebuie sa readucem in discutie faptul istoric dovedit ca biserica catolica a fost, aproape, 2 milenii la rand, personificarea institutionalizata a terorismului sub orice forma si a antiumanitarismului organizat la amanunt, franatorul indubitabil al progresului omenirii, institutia care a produs cele mai intinse si atroce genociduri din intreaga istorie cunoscuta(inclusiv epoca „clasica” a barbarismului),dar in acelasi timp trebuie recunoscut ca, capacitatea ei de a trece veacurile(intotdeauna prin foc si sabie) ramane demna de invidiat, nu insa si de urmat, atata timp cat scopurile sunt aceleasi: incercarea continua de a accede la conducerea, la stapanirea lumii, indiferent prin ce mijloace, mai corect spus, indiferent de tertipurile folosite, la aceasta data, forta bruta nefiind,totusi, uzitabila la modul direct, din multe motive, printre care si acela ca alte religii (definite oponente, sau chiar din cadrul crestinismului) au capacitati la fel de serioase de lupta, inclusiv arme atomice.Cea ce este de remarcat- mai recent- in cazul bisericii autonumite universale, este faptul ca de data aceasta „pentru a trece puntea, respectiva biserica se face frate si cu dracu'”, explicit, biserica catolica este pe cale de a redeclara public la modul cel mai oficial si mai explicit(dar nu total), ca existenta extraterestrilor, este cu mult mai sigur un fapt, decat un mit iar de aici pana la a deveni atee, nu poate fi cale prea lunga(pare a fi o coincidenta prima lor declaratie -in acest sens- cateva zile in urma, si un raport al Ministrului Apararii Britanice -despre OZN-uri- depus recent la arhivele statului).Nu este nici un secret ca aceasta biserica, in decursul celor aprox. 2 mii de ani de evolutie ( nu pare a fi termenul potrivit,dar este), a fost institutia cea mai servita de geniile umanitatzii( din diverse motive: prozelitism, nevoie de protectie, 30 de arginti in plus, s.a.m.d.) artistice sau/si stiintifice , de unde -„paradoxal”- si puterea extrema exercitata de aceasta biserica si in acelasi timp si obliterarea profunda a progresului stiintific ( si social) al secolelor trecute ( in care biserica era si statul oficial sau „din umbra”), prin tinerea secreta a descoperirilor stiintifice (sau distrugerea celor care pareau periculoase) si folosirea acestora doar in scopuri personale si limitate public, deobicei pentru impresionarea maselor cu „puterile divine” cu care erau investite fetele bisericesti! Este indubitabil ca insasi prelati cu functii inalte erau ei insasi ganditori profunzi si (multi dintre ei) ajunsesera la concluzii ca – de exemplu a lui Galileo Galilei dar s-ar fi desfiintat pe ei insasi daca ar fi recunoscut-o, iar animalismul primitiv (care este prezent in noi toti, la unii mai exacerbat) le-a indus conceptia ca desi Dumnezeu nu exista, ei totusi sunt „cei alesi” si de aici prerogativele cu care s-au inconjurat in timp, cea ce a dus la constituirea unei caste care nu avea nici cea mai mica urma de respect pentru fiinta umana, de unde tratamentul apocaliptic impus (pe perioada istoriei) la sute de milioane de fiinte umane, care practic au „trait” iadul pe pamant si -mai mult ca sigur- au parasit aceasta lume cu mult, mult inainte decat cei care ii exploatau mai crunt decat pe animalele de povara si care – chiar doar de placere sau un oricare alt capriciu- ii ucideau fara judecata sau motivatie explanatorie, nu de putine ori, dupa torturari indelungi si elaborate pana la nivel de „arta”, acum, imposibil de imaginat.Intr-adevar biserica catolica, mai mult decat altele, a avut acces la stiinta in toate domeniile si a folosit acest apanaj fara nici un fel de retinere, insa doar pentru atingerea propiilor scopuri.Totusi , se pare, ca in ultimii ani , biserica ( papa si inaltii prelati care conduc cea ce este cea mai deceptiva organizatie,vreodata pe pamant) au ajuns la concluzia ca ” diavolul se poate infatisa intr-un stalp de lumina” adica (avand in vedere indubitabila evolutzie planetara) ar fi un lucru folositor institutiei daca – cu tact, tatonari si perseverenta in slow-motion- se va dezvalui maselor cea ce ei stiau de mult : ca nu suntem singuri in acest univers si ca Dumnezeu, cel putin cel clasic, de departe , este doar o fantasmagorie, o iluzie, precum si masinaria Isus, puse in circulatie doar cu scopuri de „binefacere si de protectie” a gloatelor (oitele) de a nu se rani pe ele insasi, prin inexistenta unei raportari la cele doua perpetue sisteme de referinta , bine si rau (pozitiv si negativ) sau Dumnezeu si Satana; altfel zis, s-a preferat si perpetuat o minciuna gigantica in locul unui adevar natural si care ar fi fost mult mai usor de acceptat de „oite”, insa acest lucru – cum am zis- i-ar fi desfintat pe impostorii autonumiti „unsii Domnului”, adica si ei ar fi fost oameni obisnuitzi, ar fi trebuit sa munceasca, sa apara in fata justitiei pentru orice mica greseala, accesul lor la facilitati deosebite ( de lux) ar fi fost egal cu al oricarui alt muritor de rand, iar accesul lor la femei tinere si frumoase( iar in cazul lor specific, accesul si la copii si de 6 ani, de ambele sexe) ar fi fost limitat de propiile caracteristici personale, cat si de puterea economica posedata.Este evident ca aceasta biserica are o organizare de exceptie, bazata pe studii stiintifice si experiente verificate, altfel nu se poate explica cum o asa institutie, cu o istorie teribil de vicioasa, poate exista ca stat in stat (statul Vatican, „smuls” in 1929 de la Marele Duce), existand chiar in inima unei tari, tara care a adus omenirii unele (foarte multe) dintre cele mai mai mari descoperiri si inventii(ca sa nu amintim si de artele frumoase), care -in final- au fost si sunt baza progresului in toate domeniile. Sa nu uitam ca Biblia ramane o carte „desteapta” si ca undeva zice ca ” diavolul a fost aruncat pe pamant” , nu sub pamant (cum este intepretarea populara) ci pe pamant, intrebarea imediata ar fi ” unde, cine este acest diavol?” Raspunsul a fost gasit, de mult, tot de Biblie, insa acest diavol,(care este „tatal minciunii”; citat tot din Biblie) este omul care vrea sa fie diavol, omul care se pune singur deasupra semenilor sai si ii minte (sustinut si cu amenintari) ca el este trimisul unei puteri extraordinare, cosmice, care va avea grija de cei care i se supun si-i va pedepsi aspru pe cei care nu o fac iar aceasta supunere trebuie manifestata in primul rand prin „aducerea de daruri”(materiale, bani) iar de la cei care nu se supun, aceste „daruri” vor fi luate cu dea sila.Acestia sunt preotii , indiferent de denominatiune, insa in varful acestei piramide diabolice, catolicii au fost si inca sunt in varf.Din pacate, inca multi oameni considera si gasesc ca este glamorous sa devii catolic, desi dupa propile „fapte de arme”, istorice, aderarea la aceasta religie coincide cu a gira istoria crimei religioase, motivatie care a dus -in tari cu traditii catolice profunde- ca milioane de cetateni, inteligenti, cu real bun simt si o doza mai mare de curaj, sa se dezica complet de aceasta religie sau sa devina nepracticanti.Totusi, pana una alta, „prinzand vantul”,mai marii bisericii vor incerca (si vor reusi) cea ce doar in cele mai negre cosmaruri ale fanaticilor religiosi se poate intampla: acestia dupa ani si ani de pregatire a terenului vor transforma biserica intr-o societate ateista „bazata pe adevaruri stiintifice observate si dovedite de sute de ani”,etc.etc.Candva, credeam ca „trezirea este aproape” adica masele inteleg in sfarsit ca religia nu este decat o inselatorie; totusi, aceasta trezire nu este atat de aproape, sau oricum nu poate fi adusa la acea limita fara aportul bisericii insasi, adica a inaltilor prelati care -cum se intrevede- din exact aceleasi motive(dorinta de putere, bani si onoruri) se vor tranforma in atei si odata cu ei si biserica, cea ce va aduce din nou sub lumina reflectoarelor un alt adevar enuntat de Biblie :”Orice imparatie va fi distrusa din interiorul ei insasi”.Cel putin de data aceasta , „paganii ateisti”(cei ramasi fideli religiei) nu vor fi arsi pe rug ci doar priviti cu compasiunea aratata copiilor retardati mental, iar biserica devenita Templul Ratiunii, va avea reala sansa ca de aceasta data sa savureze intreg tortul, nu numai cireasa din varf.Totusi, „distrugerea imparatiei” va fi doar o alta iluzie, biserica se va transforma intr-o institutie de cele mai sofisticate stiinte(astronomie, astrologie, ufologie,etc.) pentru ca aceasta biserica are agentii secrete raspandite in intreaga lume si chiar multzi agenti ai diferitelor state (cu acces la descoperiri de ultima ora in stiinte) ,-datorita credintei lor- sau transformat in dublu agenti(si ai bisericii) si furnizeaza Vaticanului informatii extraordinar de acurate si valoroase,iar acesta (Vaticanul) procesandu-le a inteles clar ca ei nu pot fi gasiti „descoperiti” la un atac al extraterestrilor(sau ceva de acest gen, care implica existenta altor entitati biologice inteligente,de pe alte planete) si prin aceste demersuri isi protejeaza continuitatea credibilitatii si accesul la putere.Maestri ai psihologiei de masa, ei stiu ca majoritatea credinciosilor vor tipa:”Si noi am crezut asta!Suntem cu voi!”, aceasta doar pentru a-si proteja ego-ul lor ranit adanc ca au fost victima unei inselaciuni milenare, prin aceasta imediata adeziune la exact contrariu a ce credeau pana acum, le va da senzatia ca ,chiar, nu au fost atat de amarnic inselati si ii va proteja sa nu cada in insanitate(nu chiar pe toti)Nu m-ar mira ca in mai putin de 20 de ani, in scolile catolice sa se introduca obiectul „Biologia Cosmica”,o cale rezonabila de a acomoda teologia catolica(si in general , cea pamanteasca) cu existenta structurilor biologice (si inteligente) de pe alte corpuri ceresti.In cea ce priveste cealalalta parte a „baricadei”, ateii, rationalistii, skepticii,etc.etc.(adica cei care macar au avut dubii despre existenta divinitatii atotputernice), este mai mult decat clar ca a venit momentul ca toate aceste curente si organizatii disparate ar trebui sa stranga randurile, sa formeze un front comun , altfel biserica catolica le va fura chiar si „crezul” lor, adica identitatea(Sa nu uitam niciodata una din replicile din The Matrix:”Timpul este intotdeauna impotriva noastra”). Concluzia este ca Vaticanul stia de existenta extraterestrilor cu cel putin 50 de ani in urma, iar faptul ca abia acum desconspira singuri acest lucru este un semn- si chiar un semnal de alarma- ca anumite evenimente „fantastice” sunt pe cale de a se produce intr-un viitor nu prea indepartat.Evenimentele se aglomereaza… se apropie timpul de pe urma?
-2009-
LevSt.
Charles Darwin’s last words were „I am not the least afraid to die,”